O intelegere exacta a anatomiei cardiace si a marilor vase este esentiala pentru planning-ul chirurgical in vederea corectarii defectelor congenitale cardiace. Modele tridimensionale ale anatomiei cardiace, personalizate pentru fiecare pacient, pot fi generate plecand de la imagini 3D obtinute prin diferite tehnici imagistice (ex. RMN). Scopul acestui studiu este de a explora utilizarea modelelor 3D-pacient specifice in vederea unui planning chirurgical mai bun pentru pacientii cu boli congenitale cardiace complexe.

           Acest studiu European prospectiv include 8 pacienti  cu patologie cardiaca. Pentru obtinerea modelelor 3D au fost utilizate investigatiile Computer Tomograf (CT) si (RMN).  Modelele au fost realizate utilizand tehnica de printare 3D Fused Deposition Modeling (FDM) iar materialul utilizat a fost acidul polilactic (PLA). O analiza Bland-Altman a fost folosita pentru evaluarea concordantei dintre diametrele modelelor 3D si cele raportate de catre RMN si CT. Aceste modele au fost utilizate pentru planificarea interventiilor chirurgicale. In urma interventiei, chirurgii au completat un chestionar pentru evaluarea utilitatii modelor in reusita interventiei.

          Analiza Bland-Altman a concluzionat ca diametrele modelelor sunt in concordanta cu cele obtinute in urma investigatilor imagistice. Modelele printate 3D au aratat cu succes raportul anatomic dintre defectul de sept ventricular si marile vase in cazul pacientilor 2,6,7 si 8; au fost utilizate pentru re-evaluarea tehnicii de reconstructie biventriculara in cazurile 1 si 8; planning pentru completarea tunelului lateral in cazul 3; redeschiderea unui defect septal ventricular si evidentierea relatiilor lui cu tesutul de conducere in cazul 4 ; evaluarea unui anevrism RVOT( right ventricular outflow tract) si evaluarea originii arterei pulmonare in cazul 5. Chirurgii au considerat modelele printate 3D foarte utile in planning-ul chirurgical (un scor de 8.5/10), in reducerea complicatiilor chirurgicale (4/5) si toti ar recomanda utilizarea acestor modele altor colegi sau drept material didactic pentru rezidenti ( 5/5).

        Concluzia acestui studiu este ca modelele printate 3D sunt o replica precisa a anatomiei pacientului si sunt foarte utile in interventiile chirurgicale  pentru corectarea defectelor congenitale cardiace reducand timpul operator, morbiditatea si mortalitatea.

Figura 1
Figura 2